Definiția cu ID-ul 1269001:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Cămașa lui Nessus (sau „mantia”, sau „haina”, sau tunica„ lui Nessus) – Expresia vine de la legenda povestită de Ovidiu în Metamorfozele despre Nessus și Deianira (cartea I, v. 98-133) și despre Moartea lui Hercule (c. IX, v. 134-210). Nessus era un centaur. Hercule l-a ucis, pentru că monstrul a încercat să-i răpească soția, pe Deianira. Înainte însă de a-și da sfîrșitul, perfidul centaur a conceput o răzbunare cumplită, spunînd Deianirei că sîngele lui are darul de a păstra credința conjugală. Într-un moment de suspiciune, Deianira i-a trimis lui Hercule să îmbrace o cămașă îmbibată cu sîngele luat de la Nessus. Eroul muri în chinuri groaznice, căci sîngele era otrăvit cu veninul hidrei din Lerna. Cămașa s-a lipit de trup și apoi a luat foc. În cele din urmă clipe, Hercule desperat rupse fîșii din trupul său o dată cu veșmîntul ucigător. Dar din mantia morții tot a mai rămas ceva viu: expresia care simbolizează o pasiune mistuitoare de care omul nu se poate descătușa. ”Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus Ori ca Hercul înveninat de haina-i". Eminescu, Odă (în metru antic) MIT.